Provocări actuale în îngrijirea piciorului diabetic



Interviu cu Prof. Dr. Bogdan Timar

Decanul Facultății de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, Timișoara

Domnule Profesor, de ce este neuropatia diabetică o complicație precoce și prevalentă?

În cadrul afectărilor cronice degenerative asociate prezenței diabetului zaharat și a dezechilibrului glicemic, afectarea neuronilor, preponderent a celor distali, reprezintă una din cele mai precoce manifestări. Practic, celulele neuronale, în special cele din teritoriul distal, sunt unele dintre celulele cele mai vulnerabile ale organismului în fața hiperglicemiei asociate prezenței diabetului zaharat. Acesta ar fi și motivul pentru care neuropatia diabetică este una dintre cele mai frecvent prezente complicații ale diabetului zaharat, una dintre complicațiile care apare precoce în cursul evoluției diabetului. 

Care este impactul neuropatiei diabetice asupra calității vieții pacienților cu diabet zaharat și care sunt rezultatele studiului de la Timișoara? 

Modificările specifice piciorului diabetic, unde neuropatia diabetică reprezintă o principală verigă patogenă, sunt, din punct de vedere istoric, printre primele complicații recunoscute ale diabetului zaharat, deoarece, pe de o parte apar frecvent și precoce în evoluția diabetului, iar pe de altă parte au un impact major asupra stării de sănătate și a prognosticului global al pacientului afectat. Ne este foarte cunoscut că, la nivel internațional, în conformitate cu cele evaluate de Federația Internațională de Diabet, 1% din pacienții cu diabet suferă de-a lungul vieții cel puțin o amputație la nivelul membrului inferior, ceea ce se materializează printr-un risc de amputație de 10-20 de ori mai mare în rândul pacientului cu diabet comparativ cu populația generală. În toate aceste evenimente nefaste asociate diabetului zaharat, neuropatia diabetică are un principal rol patogen. Dincolo de aceste asocieri cu manifestările specifice piciorului diabetic, neuropatia diabetică are multiple manifestări, în întreg organismul, recunoscute fiind manifestările asociate neuropatiei diabetice vegetative. Unele dintre aceste manifestări, predictibile la nivel ipotetic dar puțin studiate anterior, sunt reprezentate de asocierile dintre prezența și severitatea neuropatiei diabetice și tulburările de echilibru, calitatea auto-îngrijirii diabetului și percepția asupra calității vieții a pacientului diagnosticat cu neuropatie diabetică. Din acest motiv, în Centrul Universitar Timișoara, am desfășurat o cercetare transversală, prin care am observat că prezența și severitatea neuropatiei diabetice se asociază cu prezența tulburărilor de echilibru, un risc mai crescut de căderi, o calitate mai scăzută a măsurilor de auto-îngrijire a diabetului,  precum și cu o percepție mai scăzuta asupra calității vieții. 

De ce este importantă abordarea multidisciplinară în îngrijirea acestor pacienți? Care sunt provocările?

Fără doar și poate, principala provocare în îngrijirea și prevenirea complicațiilor piciorului diabetic este reprezentată de abordarea într-o echipă multidisciplinară a managementului piciorului diabetic. În acest moment, ne este destul de clar că succesul reușitei este reprezentat de abordarea multidisciplinară a problematicii piciorului diabetic, un singur specialist neputând interveni eficient în toate verigile acestui lanț vicios implicat în patogeneza piciorului diabetic. Pentru o abordare eficientă, cu siguranță este nevoie de cooperarea a cel puțin unui specialist diabetolog, neurolog, chirurg, chirurg vascular, podiatru și, cu siguranță, a medicului de familie.  

 

Material realizat cu sprijinul Medical Business: www.medicalbusinesspress.com