Polineuropatia periferică distală simetrică în rândul copiilor și tinerilor



Interviu cu Asist. Univ. Dr. Georgeta Inceu

Medic primar Diabet, Nutriție și Boli Metabolice

Cum se manifestă neuropatia diabetică la copii și tineri?

Referitor la prezentarea clinică, polineuropatia periferică distală simetrică este cea mai frecventă formă de neuropatie diabetică în rândul copiilor și tinerilor. Deși se pot întâlni și alte forme de neuropatie,  mononeuropatii și radiculopatii, acestea sunt rare în copilărie. Majoritatea copiilor și tinerilor cu polineuropatie periferică incipientă sunt asimptomatici sau prezintă o simptomatologie ușoară. Clasic, simptomele pe care copii şi tinerii le pot prezenta sunt sub formă de parestezii, furnicături, senzație de arsură plantară sau chiar senzație de prurit, iar aceste simptome se accentuează nocturn. Deși DSP este în primul rând o neuropatie senzitivă, în fazele mai tardive ale bolii pot fi interesate și fibrele nervoase motori distale, având ca și manifestare dificultăți în extensia degetelor picioarelor. Această interesare a fibrelor nervoase motorii a fost  demonstrată în cadrul mai multor trialuri clinice, care au evidențiat reducerea numărului de unități motorii la examinarea electromiografică la copiii cu DZ tip 1 versus copiii sănătoși. Și, deși o scădere semnificativă a acestor unități motorii poate fi întâlnită la copiii cu DZ tip 1, prezența unei slăbiciuni musculare instalate precoce impune un diagnostic diferențial cu alte cauze posibile de neuropatie cum ar fi boala Charcot Marie Tooth.

Diabetul este o cauză frecventă pentru neuropatia autonomă care poate afecta ambele  componente, simpatică și parasimpatică. Neuropatia autonomă tipică, evidentă, este rară la copii, dar pot fi prezente anumite semne de disfuncție autonomă, instalate la câțiva ani după diagnosticul de diabet zaharat. De exemplu, manifestări gastro-intestinale cu evacuare gastrică alterată, vărsături, diaree, constipație, toate aceste având drept consecință acea formă de diabet dificil de controlat, caracterizat printr-o instabilitate glicemică importantă cu episoade de hipoglicemie neanunțate, numit și brittle diabetes. Dar toate aceste manifestări și forme de neuropatie autonomă sunt destul de rare la copii și adolescenți.

Neuropatia autonomă cardiovasculară este o complicație gravă a diabetului care cuprinde o gamă largă de simptome, cum ar fi intoleranța la efort, palpitații, tahicardie fixă, hipotensiune arterială, amețeală. Neuropatia autonomă cardiovasculară se poate asocia cu hipoglicemia neresimțită sau asimptomatică, o stare care ridică serioase semnale de alarmă, caracterizată prin episoade de hipoglicemie și neuroglicopenie, prin modificarea răspunsului hormonilor de contrareglare (cum sunt catecolaminele) la scăderea nivelului glucozei în sânge și diminuarea simptomelor de avertizare. Acest fenomen devine mai sever când se pierde și răspunsul glucagonului.

Care este incidența neuropatiei diabetice la tineri?

Prevalența diabetului zaharat este în creștere și în rândul copiilor și tinerilor, astfel încât este de  așteptat ca și incidența neuropatiei diabetice pediatrice să fie de asemenea, în creștere. În plus, expunerea de-a lungul vieții la această patologie complexă este mai lungă pentru copii diagnosticați în primii ani de viată, astfel încât creșterea numărului de cazuri de diabet în rândul copiilor și adolescenților este alarmantă, deoarece mulți dintre acești copii sunt expuși riscului apariției complicațiilor diabetului la o vârstă adultă timpurie.

Studiile de prevalență ale neuropatiei diabetice la copii și tineri sunt limitate și dificil de aplicat la populații mai generale cu diabet zaharat datorită variabilității testelor utilizate pentru diagnosticarea neuropatiei în aceste studii. Mulți dintre copii și tineri au neuropatie subclinică, care nu este diagnosticată decât în situația în care se efectuează teste cu sensibilitate ridicată și / sau examene neurologice detaliate.

Dar, evidenţele disponibile până în acest moment indică o prevalență a neuropatiei diabetice în rândul copiilor cu DZ tip 1 care poate varia între 3-62%, iar pentru tipul 2 de diabet, unde datele sunt și mai puține, prevalența raportată este de aproximativ 22%.

Care sunt factorii de risc pentru neuropatia diabetică la copii și tineri?

Neuropatia diabetică are o etiologie multifactorială, iar în patogeneza bolii au fost implicați numeroși factori metabolici și vasculari. Dintre toate mecanismele propuse, cele mai solide dovezi  pledează pentru  hiperglicemia cronică, fiind cert că apariția și progresia neuropatiei este legată de controlul glicemic în ambele tipuri de diabet, cu dovezi mult mai solide în diabetul zaharat tip 1. În binecunoscutul DCCT (The Diabetes Control and Complications Trial) în grupul de prevenție primară, s-a obținut o reducere a riscului de neuropatie cu 69% la pacienții tratați intensiv comparativ cu cei tratați convențional.

Durata diabetului se distinge ca fiind un alt factor de risc important, apariția neuropatiei diabetice la copii fiind în strânsă legătură cu longevitatea bolii de bază.

Studiile disponibile la ora actuală pe populațiile pediatrice dezvăluie existența unei corelații între obezitate și dislipidemie și riscul crescut de apariție a neuropatiei diabetice. Studiul  EURODIAB a urmărit un grup de copii și adulți tineri care aveau DZ tip 1 de mai bine de 8 ani pentru a identifica și alți factori de risc pentru ND, pe lângă controlul glicemic. Rezultatele au demonstrat că nivelul crescut de colesterol total, LDL colesterol, trigliceride, un indice de masă corporală mare și prezenta hipertensiunii arteriale s-au corelat pozitiv și puternic cu riscul de DN, după ajustarea pentru HbA1c și durata diabetului. Fumatul joacă, de asemenea, un rol important în apariția neuropatiei diabetice.

Un important factor de risc emergent pentru neuropatia diabetică, care se distinge în rândul tinerilor cu DZ este reprezentat de tulburările de comportament alimentar care sunt, de obicei, asociate cu control glicemic precar și cu un risc crescut de complicații acute și cronice.

Ce se întâmplă dacă este neglijată prevenția neuropatiei diabetice la această categorie de vârstă? 

Este evident faptul că diabetul zaharat cu debut în perioada copilăriei induce un risc ridicat pentru dezvoltarea neuropatiei diabetice datorită longevității bolii iar semnele și simptomele sunt de obicei subclinice.

Recunoașterea timpurie a neuropatiei diabetice la această categorie de vârstă este importantă deoarece nediagnosticată la timp, această complicație inițial subclinică, progresează către neuropatie evidentă cu consecințe pe termen lung dintre cele mai severe: durere neuropată, risc de leziuni și ulcerații și, din păcate, chiar amputații de membre inferioare, toate acestea fiind asociate cu o morbi-mortalitate ridicată, o slabă calitate a vieții şi costuri semnificative.

Astfel, în cadrul abordării terapeutie a neuropatiei diabetice la copii și tineri, este esențial să avem în vedere aceste două direcţii importante: prevenție și screening, și să ne axăm pe un control glicemic cât mai optim și precoce instituit, concomitent cu managementul optim al factorilor de risc metabolici și cardiovasculari, în special la tinerii cu DZ tip 2.

 

Material realizat cu sprijinul Medical Business: www.medicalbusinesspress.com