16-18 Iunie, 2022

Eveniment hibrid

Școala de Vară în Neuropatie Diabetică și Picior diabetic

DESPRE ȘCOALA DE VARĂ

Societatea de Neuropatie Diabetică - Neurodiab vă invită la o nouă ediție a Școlii de Vară ce va avea loc în perioada 16-18 Iunie 2022, în format hibrid.

Începând din acest an, evenimentul se desfășoară ca un eveniment comun împreună cu Asociația de Podiatrie.  

Manifestarea științifică se adresează în principal medicilor rezidenți și tineri specialiști în diabet, neurologie, chirurgie generală, chirurgie vasculară, ortopedie, medicină internă, endocrinologie, cardiologie și medicină de familie. Temele abordate sunt relevante și pentru asistenți medicali, fiziokinetoterapeuți sau podiatri.

Pe parcursul evenimentului, participanții vor avea ocazia să interacționeze și să schimbe experiențe și bune practici cu personalități de renume la nivel internațional specializate în neuropatie diabetică și picior diabetic, precum și lideri de opinie din România.

Participanții vor avea posibilitatea să adreseze în timp real întrebări tuturor speakerilor invitați. Participanții sunt încurajați să fie activi. În timpul sesiunilor științifice, pe lângă întâlnirea interactivă cu speakerul, se vor organiza și concursuri cu tematică medicală, votare în timp real și premii.

Evenimentul urmărește un program științific de înaltă calitate. Programul cuprinde sesiuni științifice dedicate managementului modern al neuropatiei diabetice, precum și prezentări de caz dedicate diverselor patologii de la nivelul piciorului. Printre subiectele abordate se vor afla managementul piciorului diabetic (abordarea vasculară, îngrijirea plăgilor, examinarea piciorului diabetic etc), Hi-Tech în piciorul diabetic, noțiuni de biomecanică a piciorului, analiza mersului, analiza încălțămintei, curiozități din domeniul podiatriei. 

Astfel, obiectivul final al manifestării este creșterea calității serviciilor medicale de îngrijire a persoanelor afectate de neuropatie diabetică, precum și limitarea, prin abordare timpurie, a apariției altor complicații și a urmărilor acestora, care pot fi invalidante și conduc la scăderea calității vieții.

Evenimentul dorește să sublinieze atât importanța podiatrului, ca specialist medical în îngrijirea piciorului în general, cât mai ales și ca membru al echipei multidisciplinare de îngrijire a persoanei cu diabet zaharat.

Avem convingerea că participarea fiecăruia la acest eveniment va avea o contribuție semnificativă la dezvoltarea profesională, la construirea unui bun brand personal și profesional.

Evenimentul va fi transmis live și va putea fi urmărit numai de către persoanele înregistrate în prealabil (acestea vor primi un user și o parolă personalizată în data de 15 iunie 2022). Înregistrarea evenimentului va fi disponibilă pe platformă 60 de zile pentru o revizualizare ulterioară. Participarea fizică pentru a treia zi a evenimentului este posibil doar într-un număr limitat de maxim 100 de persoane, și va avea loc în sala de Conferințe a Liberty Technology Park Cluj-Napoca.

Te așteptăm cu drag la o nouă ediție a Școlii de Vară!

Echipa Societății de Neuropatie Diabetică - Neurodiab

ÎNSCRIE-TE AICI

Despre Societatea de Neuropatie Diabetică - Neurodiab:

Societatea de Neuropatie Diabetică – NeuroDiab a fost înființată în anul 2012, pentru explorarea, promovarea și dezvoltarea domeniului neuropatiei diabetice, în conformitate cu standardele internaționale. Societatea de Neuropatie Diabetică desfășoară activități de ordin medical și științific, de cercetare și pregătire profesională, sporind accesul la educație medicală continuă pentru specialiștii în neuropatie diabetică și din ariile medicale conexe.

Program

Programul poate fi descărcat în format PDF de pe linkul de mai jos

PROGRAMUL ȘCOLII DE VARĂ în Neuropatie Diabetică și Picior Diabetic 2022

 

Te invităm să te înscrii la Școala de Vară 2022 la link-ul de mai jos.

ÎNSCRIE-TE AICI

Educație Medicală Continuă

Discursurile și dezbaterile facilitate în cadrul Școlii de Vară 2022 se adresează medicilor rezidenți și tineri specialiști în:

  • diabet
  • neurologie
  • chirurgie generală
  • chirurgie vasculară
  • ortopedie
  • medicină internă
  • endocrinologie
  • cardiologie
  • medicină de familie
  • asistenți medicali
  • fiziokinetoterapeuți
  • podiatri
  • phihologi

Manifestarea dorește să sublinieze faptul că neuropatia diabetică este una dintre complicațiile frecvente ale diabetului care determină afectarea nervilor. La nivelul picioarelor, această complicație poate duce la diminuarea până la lipsa sensibilității termice și dureroase, putându-se ajunge la ulcerații și risc crescut de amputație.

În cadrul Școlii de Vară 2022, se vor prezenta noutățile și progresele înregistrate în domeniul neuropatiei diabetice și al piciorului diabetic. Astfel, obiectivul final al manifestării este creșterea calității serviciilor medicale de îngrijire a persoanelor afectate de neuropatie diabetică, precum și limitarea, prin abordare timpurie, a apariției altor complicații și a urmărilor acestora, care pot fi invalidante și conduc la scăderea calității vieții.



Sponsorizări 2022

Stimați parteneri,

Societatea de Neuropatie Diabetică - Neurodiab vă invită la cea mai nouă ediție a Școlii de Vară în Neuropatie Diabetică și Picior Diabetic ce va avea loc între 16-18 iunie 2022, în format hibrid.

Dacă doriți să deveniți sponsori ai acestei manifestări științifice, vă rugăm să consultați documentul atașat, și să ne contactați folosind datele din ea.

Vă mulțumim și vă invităm să ne fiți alături! 

DESCĂRCAȚI INVITAȚIA DE SPONSORIZARE


Event Management


Our Sponsors


Scientific Partners