Asociaţia de Podiatrie a dat startul primului Curs de Formatori în domeniul Podiatriei din România

29.08.2015



Asociația de Podiatrie a dat startul primului Curs de Formatori în domeniul Podiatriei din România, în data de 29 august 2015, la Sinaia. Cursurile au ca scop pregătirea primilor formatori în podiatrie în ţara noastră şi cuprind atât partea teoretică, cât şi cea practică. De altfel, cursul de specialitate abordează tematici complexe, concentrate pe patologia piciorului diabetic, cum ar fi: terenul piciorului diabetic, neuropatia diabetică, arteriopatia periferică diabetică, infecțiile, biomecanica, examinarea piciorului, amputațiile și reabilitarea, tratamentul integrat al piciorului diabetic. Prin intermediul acestui curs de formare, România face un pas înainte important în pregătirea cadrelor medicale în competența de podiatrie și specialitatea de podiatrie, în vederea formării acelei echipe multidisciplinare complete, implicate în managementul piciorului diabetic şi în gestionarea problemelor de sănătate ale piciorului. Utilitatea unui astfel de curs de formare a podiatrilor a fost recunoscută inclusiv de cei 19 cursanţi. Cursul a avut ca și lectori, profesioniști cu experiență în domeniul piciorului diabetic și al neuropatiei diabetice: conf. univ. dr. Ioan Andrei Vereşiu, asist. univ. dr. Georgeta Inceu, șef lucrări dr. Eduard Catrina și șef lucr. dr. Raluca Popescu. Concentrat pe „Îngrijirea piciorului diabetic”, cursul desfăşurat în perioada 29 august – 4 septembrie 2015 a fost organizat cu sprijinul Școlii Naționale de Sănătate Publică și Management în Domeniul Sanitar și este acredit de către Federația Internațională de Diabet (IDF) și de Grupul Internațional de Lucru pe Piciorul Diabetic (IWDGF).

Detalii suplimentare gasiti in comunicatul de presa atasat. 

http://www.comunicatemedicale.ro/evenimentul-saptamanii/51-asociatia-de-podiatrie-a-dat-startul-primului-curs-de-formatori-in-domeniul-podiatriei-din-romania