Oameni în Alb – proiect necomercial de ajutor pentru medici

22.05.2020





#AcumEroi este sloganul proiectului “Oameni în Alb” menit să susțină echilibrul emoțional al medicilor în această perioadă dificilă de pandemie, în care eforturile lor sunt supraomenești. Aceste eforturi le pot pune în pericol echilibrul emoțional, iar astfel pot suferi de afecțiuni precum anxietate, burnout, stres și sindrom post-traumatic.

Cu multă apreciere și recunoștință, acest proiect le oferă medicilor din prima linie suport terapeutic individual, acordat gratuit de către 13 terapeuți din partea ARPA (Asociația Română de Psihologie Analitică).

Proiectul “Oameni în Alb” este unul necomercial și a luat ființă în 2017. Este desfășurat de Asociația Română de Psihologie Analitică în colaborare cu agenția de advertising Roddia.

Este momentul să îi ajutăm și noi pe cei care ne ajută printr-un share la această știre! Te invităm să te implici în diseminarea acestui mesaj de susținere al medicilor din prima linie a luptei contra noului coronavirus (COVID-19).

Societatea de Neuropatie Diabetică – Neurodiab susține cauza organizatorilor de a oferi sprijin și consiliere medicilor care se luptă din toate puterile cu acest nou coronavirus.

ACCESEAZĂ SITE-UL AICI

ACCESEAZĂ PAGINA DE FACEBOOK AICI